ONU: Aproape 500 de civili afgani au fost uciși în confruntările dintre Pakistan și Afganistan

Sursa foto: Facebook.
1 min. de lectură

Aproape 500 de civili afgani au fost uciși, iar peste 1.200 au fost răniți în urma confruntărilor de la granița dintre Pakistan și Afganistan, desfășurate între octombrie 2025 și sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit unui raport al Misiunii ONU de Asistență în Afganistan (UNAMA), citat de AP.

Raportul documentează 499 de morți și 1.216 răniți în rândul civililor și arată că, într-unul dintre incidente, persoane care încercau să salveze victimele unui atac aerian au fost lovite de un al doilea bombardament. Pakistanul și Afganistanul se acuză reciproc de escaladarea violențelor, în timp ce eforturile internaționale de mediere nu au reușit să oprească luptele, mai relatează AP.

Documentul analizează și situația drepturilor omului din Afganistan, inclusiv reprimarea protestelor împotriva restricțiilor impuse femeilor, precum și noile decrete ale talibanilor privind căsătoria, despre care ONU avertizează că pot duce la legalizarea de facto a căsătoriilor cu minori.

Tensiunile dintre cele două state s-au amplificat în februarie, după ce forțele afgane au lansat atacuri asupra unor poziții pakistaneze, ca răspuns la raidurile aeriene efectuate anterior de Islamabad. Pakistanul acuză în continuare autoritățile talibane că adăpostesc militanți ai grupării Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP), acuzație respinsă de Kabul, notează AP.

Distribuie acest articol:
Lasă un Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *