„Presiunea pentru simplificarea administrativă este reală, iar percepția publică asupra regimului autorizării construcțiilor este, în multe cazuri, aceea a unui sistem excesiv de rigid pentru intervenții minore. Însă această presiune se intersectează cu o realitate juridică esențială: autorizația de construire nu este doar o formalitate, ci un mecanism de prevenție juridică.
Prin filtrul administrativ prealabil sunt verificate elemente critice: compatibilitatea cu documentațiile de urbanism, respectarea retragerilor față de vecinătăți, integrarea în cadrul construit și protecția drepturilor terților. Reducerea sau eliminarea acestui filtru nu elimină riscurile. Le mută din zona administrației în zona litigiilor.
O astfel de mutație poate genera o schimbare de paradigmă: urbanismul încetează să fie predominant preventiv și devine, într-o măsură semnificativă, reactiv – gestionat ulterior prin conflicte juridice. În practică, acest lucru înseamnă contestarea amplasamentelor, interpretări divergente ale notificărilor, dificultăți de intabulare, blocaje în tranzacții imobiliare și, inevitabil, creșterea numărului de litigii între proprietari.
Din această perspectivă, dezbaterea actuală nu este despre o simplă simplificare procedurală. Este despre reconfigurarea raportului dintre libertatea de proprietate și securitatea juridică. Într-un cadru normativ coerent, libertatea trebuie să fie însoțită de predictibilitate. În lipsa acesteia, libertatea riscă să devină incertitudine.
Aici intervine rolul esențial al unei abordări care începe să se contureze tot mai clar în practica juridică: consultanța urbanistică preventivă. Pe măsură ce controlul administrativ se reduce, responsabilitatea juridică a proprietarului crește. Iar diferența dintre o construcție realizată în siguranță și un litigiu de durată nu mai este dată doar de existența unei autorizații, ci de calitatea analizei juridice prealabile, a transmis Camelia Ionescu pentru Strategic News.