Ioana Grosu (Grosu și Asociații): Justiția rămâne încă tributară hârtiei ca instrument principal de lucru

Ioana Grosu
2 min. de lectură

„Un pas important în digitalizarea sistemului judiciar din România a fost lansarea, în iulie 2023, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a portalului registratura.rejust.ro, dezvoltat cu sprijinul Curții de Apel Galați. Platforma permite depunerea cererilor și înscrisurilor online, precum și plata taxelor judiciare de timbru, facilitând interacțiunea dintre justițiabili, profesioniști și instanțe.
De altfel, gradul de utilizare confirmă utilitatea practică a acestui instrument, portalul depășind, la finalul anului 2024, pragul de 20 de milioane lei încasări din taxele judiciare de timbru, reflectând nu doar valoarea sumelor colectate, ci și frecvența ridicată a utilizării platformei de către justițiabili și profesioniști.
În ceea ce privește dosarul electronic, un alt instrument introdus în procesul de digitalizare al justiției, acesta este disponibil, în materie civilă, la nivelul majorității instanțelor din România, oferind posibilitatea consultării documentelor online.
În practică, însă, digitalizarea este limitată de modul de gestionare a documentelor, pentru că, deși acestea sunt transmise de către avocați sau părți în format electronic editabil, ele sunt, în procedura internă, tipărite, înregistrate și ulterior re-scanate, fiind puse la dispoziție în dosar într-un format needitabil. Această abordare reflectă necesitatea menținerii integrității documentelor, similar dosarului fizic, însă reduce semnificativ beneficiile unei digitalizări reale.
De altfel, justiția rămâne, în mod structural, încă tributară hârtiei ca instrument principal de lucru, dosarele fizice continuând să fie principalul suport pentru desfășurarea procedurilor judiciare. Această realitate explică, în bună măsură, menținerea unor fluxuri hibride, în care documentele circulă atât în format digital, cât și în format fizic”, a transmis Ioana Grosu pentru Strategic News.

Distribuie acest articol:
Lasă un Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *