Nouă migranți deportați din Statele Unite au ajuns miercuri în Sierra Leone, în cadrul unui program controversat prin care administrația Trump a aranjat ca țări africane și latino-americane să primească persoane deportate, potrivit AP.
Cinci dintre noii sositori sunt din Ghana, doi din Guineea, unul din Senegal și unul din Nigeria, a anunțat ministerul informațiilor din Sierra Leone. Inițial, erau așteptați 24 de migranți, dar mai multe deportări au fost oprite înainte de plecarea din SUA.
Ministrul de externe Timothy Kabba a precizat că guvernul a acceptat temporar migranți deportați din SUA, numai din Africa de Vest, iar programul este sprijinit printr-un grant de 1,5 milioane de dolari din partea SUA. Deportații sunt găzduiți, primesc hrană și asistență medicală, urmând să fie trimiși acasă sau transferați în termen de 14 până la 30 de zile, scriu jurnaliștii AP.
Programul este limitat la 25 de persoane pe lună și 300 pe an. SUA au încheiat acorduri similare cu alte opt țări africane, inclusiv Congo, Rwanda și Uganda, dar și cu mai multe state din America Latină.
Aceste acorduri au ridicat întrebări privind respectarea drepturilor migranților și condițiile de protecție, în special în țări cu guverne represive sau cu resurse limitate, mai arată sursa citată.