De curând, un politician român afirma că, în accepțiunea sa, partidele extremiste sunt acele formațiuni politice care se opun direcțiilor europene. O definiție absolut găunoasă, care se îndepărtează mult de semnificația din Dicționarul explicativ al limbii române: „Atitudine a unor curente, mișcări, persoane politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc, prin măsuri violente sau radicale, să impună programul lor”.

Ori, a te poziționa în dezacord față de unele decizii, indiferent că acestea sunt luate la nivel european sau național, reprezintă exercitarea unui drept democratic, lucru care nu implică nicidecum promovarea unor politici „prin măsuri violente”. Semnificația termenului „extremism” devine, treptat, miza unor polemici asupra nuanțelor (în termeni de specialitate, o logomachie).

Nu este vorba despre o interpretare greșită a termenilor, ci despre deturnarea deliberată a sensului. Făcând abstracție de exemplul de mai sus, interpretarea eronată a cuvântului „extremist” a devenit o tendință internațională. Răsturnarea înțelesului reprezintă o tehnică folosită în arta dezinformării și este interesant cum cei care se declară, în mod repetat, „imparțiali” abuzează de noile interpretări, transformând termenul într-o formă fără fond.

Farul german în „întunericul dezinformării”

Accidental sau nu, în România este promovat de foarte mult timp „exemplul german”. De la mitul disciplinei punctuale la sintagma publicitară „calitate germană”, legenda pare să-și manifeste influența și la nivel politic.

În urmă cu două săptămâni, cancelarul german Friedrich Merz declara că se opune, sub orice formă, ca partidul Alternativă pentru Germania (AfD) – în opinia analiștilor, varianta germană a partidului AUR – să ajungă la guvernare.

„Voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru a preveni asta”, a transmis Merz. Expresia „tot ceea ce îmi stă în putință” lasă însă loc de interpretare și chiar de îngrijorare. Iar cel care va sublinia acest lucru în mod public devine pasibil de a fi transformat în „conspiraționist”.

Retorica lui Friedrich Merz nu este altceva decât reiterarea declarațiilor lui Olaf Scholz de la finele anului trecut. Atunci, Scholz a transmis că nu va coopera „niciodată” cu „extremiștii” de la AfD (Alternative für Deutschland).

Privind spre România, mesajul este transmis la indigo și de președintele Nicușor Dan.

Asumarea cu voiciune și dârzenie a unei politici cvasi-izolaționiste nu este firească proceselor democratice, însă respectă cu strictețe bariera politică a CDU (Brandmauer), care interzice orice formă de alianță sau negociere cu partidele considerate „de extremă dreaptă”.

Respingerea vehementă a dialogului cu tabăra adversă a devenit o condiție sine qua non pentru grupurile centriste și pro-europene. Reducționismul ideologic este transformat într-o „virtute”, iar cei care îndrăznesc să se abată de la normele corectitudinii politice sunt etichetați urgent drept „extremiști”.

Astfel, gândirea critică, fundament indispensabil al unei minți libere, este înlocuită de „gândirea unică”. Promovarea spiritului gregar, al supunerii oarbe prin îmbrățișarea instinctului de turmă atrage după sine o consecință dezastruoasă și anume „epurarea” autonomiei intelectuale.