Canada se pregătește să aleagă constructorul noii sale flote de submarine

HMCS Corner Brook
2 min. de lectură

Guvernul canadian este așteptat să anunțe în următoarele zile compania care va construi noua flotă de submarine a Marinei Regale Canadiene, într-un contract evaluat la zeci de miliarde de dolari și care ar putea include până la 12 nave. Deși competiția s-a desfășurat pe parcursul a doi ani, dezbaterea publică s-a concentrat mai degrabă pe campaniile de promovare și pe beneficiile economice promise decât pe performanțele tehnice ale submarinelor aflate în cursă, potrivit Global News.

Principalii competitori sunt compania sud-coreeană Hanwha Aerospace, cu submarinul KSS-III, și constructorul german TKMS, unul dintre liderii europeni ai pieței de submarine convenționale. Marina canadiană a transmis încă de la începutul procesului că ambele modele îndeplinesc cerințele operaționale ale țării.

Hanwha a atras atenția printr-o campanie publicitară de amploare, promovând submarinul KSS-III în aeroporturi, la televiziune și pe platformele de streaming din Canada. Reprezentanții companiei au mizat și pe promisiunea unui calendar accelerat de livrare, un argument important pentru Ottawa, care urmărește înlocuirea unei flote aflate la finalul duratei de viață.

La rândul său, TKMS a adoptat o abordare mai tradițională, bazată pe experiența sa vastă în furnizarea de submarine pentru state membre NATO. Directorul executiv al companiei, Oliver Burkhard, a descris campania rivalilor sud-coreeni drept „neobișnuită”, subliniind că astfel de competiții se concentrează de regulă pe capabilitățile militare ale navelor și nu pe promovarea către publicul larg.

Decizia finală este urmărită cu interes atât de industria de apărare, cât și de aliații Canadei, în contextul în care programul reprezintă una dintre cele mai importante achiziții militare canadiene din ultimele decenii, mai arată sursa citată.

Distribuie acest articol:
Lasă un Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *